Raluca Pastramă și Pepe au divorțat la notar. Imediat după divorț, Raluca a făcut câteva declarații, destul de acide, iar reacția sa privind zvonurile despre așa-zisul amant lasă loc unor interpretări. Raluca, declarații acide după ce a divorțat de Pepe În urma despărțirii oficiale, cele două prințese ale fostului cuplu vor avea domiciliul la Pepe. ...
Tania Budi are 53 de ani, dar anii parcă refuză să-și lase amprenta asupra chipului ei. Vedeta se poate lăuda cu o frumusețe naturală. După cum a mărturisit în mai multe rânduri, nu este adepta operațiilor estetice invazive, ci apelează periodic la proceduri minim invasive, discrete, realizate de medicul ei estetician. Tania Budi a ales ...
Carmen Șerban a luat o decizie care a surprins pe toată lumea. Îndrăgita cântăreață de muzică de petrecere vrea să își vândă apartementul din București și să se mute în Londra. Vedetele fug din România pe capete! Infuriate pe restricțiile luate de autorități în pandemie, dar și pe faptul că afacerile le intră în faliment, ...
Adela Popescu a anunțat recent că este însărcinată cu cel de al treilea copil și că a decis, ca pentru moment, să se retragă din lumina reflectoarelor. Aceasta a plecat într-o vacanță de răsfăț în Maldive, alături de soțul și copiii ei, dar și de actrița Laura Cosoi și familia acesteia, prieteni apropiați ai cuplului ...
Minodora a slăbit aproximativ 40 de kilograme, arată senzațional, dar asta nu scutit-o de probleme. Vedeta, în vârstă de 42 de ani, a fost supusă în week-end, unei intervenții chirurgicale complexe la colon. De-a lungul anilor, îndrăgita artistă de muzică de petrecere a manifestat numeroase probleme digestive. Medicii i-au recomandat Minodorei o operație la colon ...
S-a aflat câți bani ar câștiga Mihai Gâdea în fiecare lună. Celebrul prezentator lucrează de trei ani de zile la Antena 3 și ar părea că este extrem de mulțumit în ceea ce privește salariul pe care îl încasează. Mihai Gâdea are fără doar și poate o carieră impresionantă în televiziune. Acesta are în fiecare ...
Adelina Pestrițu, tot mai iritată de atacurile Iuliei Albu din emisiunile lui Măruță, a avut o ieșire furibundă la adresa foseti soții a lui Mihai Albu. Este bine-cunoscut deja scandalul care le-a urmărit în presă și în online de-a lungul timpului pe Iulia Albu și Adelina Pestrițu, dar parcă până acum totul a fost cât ...
Paula Chirilă a trecut prin momente de groază, chiar în timpul emisiunii pe care o prezintă alături de Dan Capatos și Bordea. Aceasta a acuzat dureri foarte puternice și a fost nevoie de intervenția ambulanței. Paula Chirilă și-a îngrozit colegii de Xtra Night Show. Actrița nu s-a simțit deloc bine și a fost nevoie de ...
Oana Zăvoranu continuă cu atacurile la adresa vedetelor din showbizul românesc. De data asta, a venit rândul Andreei Mantea să fie subiectul de „tăvălit” al divei Zăvoranu. Andreea Mantea nu a scăpat de furia Oanei Zăvoranu. Pe contul său de Instagram, vedeta a postat mai multe capturi de ecran dintr-un articol despre prezentatoarea de la ...
Considerată una dintre cele mai frumoase femei din România și chiar și de peste hotare, multă lume crede că Antonia nu are niciun cusur. Iată, însă, că și vedetă se confruntă cu anumite probleme de beauty, pe care le-a dezvăluit recent pe Instagram, alături de fotografii cu ea fără picătură de machiaj. Cântăreața Antonia și-a ...
Steagul Rosu utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Politica de confidentialitate
and Politica de colectare cookies