Hot News

O familie întreaga a fost ucisă de un bărbat cu probleme psihice, lângă Pitești

On miercuri, august 10th, 2022

Cinci persoane, printre care și un copil de 5 ani, au fost ucise de un membru al familiei care avea probleme psihice. Masacrul a avut loc în Bascov, lângă Pitești (județul Argeș), conform site-ului click.ro.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Laurenţiu Palaghiea, a făccut declarații pe marginea subiectului, spunând că nu există încă un motiv pentru care masacrul de lângă Pitești să fi avut loc.

Suspectul crimelor a povestit foarte detașat tot ce s-a întâmplat și a dat chiar și amănunte. Autoritățile l-au găsit în curtea unui vecin, încercând să se sinucidă.

Sursa foto: click.ro

Ucigașul este în evidență cu boli psihice și locuia cu familia

„Este greu de spus la acest moment dacă a existat un mobil al acestei crime. Persoana bănuită era în evidenţă cu boli psihice, nu putem şti în ce măsură bolile psihice i-au afectat capacitatea de a gândi, de a discerne şi de a avea reprezentarea faptelor lui. Sunt lucruri care urmează să fie stabilite de anchetă.

Nu avem deocamdată detalii despre un mobil. S-au purtat discuţii cu făptuitorul. A relatat liber despre aceste fapte pentru care îl cercetăm. Se află în custodia organelor de poliţie. O să fie condus la Parchet pentru declaraţii. (…) Era coerent şi a relatat destul de cursiv despre o anumită modalitate de sâvârşire a faptelor.”, a precizat Laurenţiu Palaghiea.

Potrivit anchetatorilor, criminalul ar fi acționat marți dimineața, căci victimele au fost găsite în interiorul caselor. Este vorba de o familie formată din doi bunici, fiul lor, o mamă și fiica ei de cinci ani. 

Bătrânii și fiul lor locuiau într-o casă, iar femeia cu fiica ei în casa de peste drum. Criminalul este fiul celor doi bătrâni. Cel care a descoperit crima este un jandarm, care și-a găsit întreaga familie ucisă cu brutalitate.

Criminalul nu a înjunghiat victimele, ci le-a bătut până au rămas fără viață

„Toate victimele poartă semnele unor agresiuni destul de intense (…) Informaţiile iniţiale spuneau că este vorba de o înjunghiere. Ceea ce pot eu spune este că e vorba de un alt corp dur, posibil ciocan sau altceva.

Informaţiile despre înjunghiere cel mai probabil au fost legate de sesizarea iniţială în care se relata că asupra făptuitorului care a fost depistat după ce fugise din locuinţă, în pădurea din apropiere, asupra lui s-a găsit un cuţit.”, a explicat Laurenţiu Palaghiea.

„Totodată, din cercetările efectuate s-a stabilit că la domiciliul reclamantului mai locuia și fratele soției, acesta fiind cunoscut cu afecțiuni psihice. Imediat după sesizare, suspectul principal a fost găsit de către polițiști, urmând a se stabili împrejurările producerii evenimentului”, a transmis IPJ Argeș. 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 519 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Spune ceva

Leave a comment


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/steagulr/public_html/wp-content/themes/stylelife-single/comments.php on line 52

Steagul Rosu utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Politica de confidentialitate and Politica de colectare cookies

ziare