Hot News

Brigitte și Pastramă s-au împăcat. Ce doi au fost surprinși în mall-ul din Bacău

On vineri, iulie 22nd, 2022

S-au prins de mână de când au coborât din mașină. Apoi, cu pași rari, s-au îndreptat către mall. La Bacău se petrece acțiunea și le are drept personaje principale ale telenovelei începute acum trei ani pe Brigitte Sfăt și pe Florin Pastramă. Se iubesc ca-n prima zi. Așa arată tabloul conturat în urbea lui Bacovia cu cei doi, deși au trecut prin mare furtună.

Brigitte revenea în brațele lui Florin Pastramă, la două luni după ”masacrul” din stradă, când ”fosta” lui Ilie Năstase era agresată chiar de soțul ei. A chibzuit ea bine, le-a întors și pe față, și pe dos și a conchis că Florin al ei mai merită o șansă.

El a primit-o cu brațele deschise, suferise în toată perioada în care mândra lui îi spusese adio. Iar la câteva zile după ce fumau pipa păcii, Brigitte i se alătura lui Pastramă și, în sânul familiei, cei doi ofereau momentul religios, chiar în locuința bărbatului, într-o cameră special amenajată pentru rugăciuni.

Brigitte și Florin Pastramă, la shopping prin Bacău

Apoi, toate bune și frumoase. Un cuplu parcă mai înfloritor, în care Florin Pastramă este mult mai atent la doleanțele iubitei lui soții. Zilele trecute, cei doi au părăsit Capitala și au ”aterizat” în Moldova, la Bacău. Iar acolo nu aveau cum să rateze mall-ul.

Sursele CANCAN.RO spun că Florin ar fi tras mai tare să ajungă și acolo, pentru a-i face surpriza lui Brigitte.

Au ajuns în parcarea centrului comercial, unde Florin Pastramă a fost șoferul mașinii lui Brigitte. De acolo, au parcurs încet și de mână drumul către mall. Au intrat și au început, imediat, să-l ”testeze”. Nu au ratat raion de firmă, iar Adidas le-a făcut cu ochiul.

De acolo, Florin a ieșit cu o pungă în mână. Au continuat plimbarea, au coborât ”rulantele” și… La parfumerie au poposit. Brigitte a preluat inițiativa, a ”ras” totul din priviri. Să fi durat vreun sfert de ceas până când fosta soție a lui Ilie Năstase a decis. Iar Pastramă al ei a ”percutat”.

Un parfumel cadou de la cel care, acum, îi jură că viața va fi în roz până la capăt!

A sunat și retragerea, printre oamenii care imediat i-au recunoscut. Ba chiar i-au filmat și au fost și impresionați de cum arată Brigitte Sfăt. În drum spre mașină, unul dintre admiratorii din Moldova ai cuplului nu s-a putut abține: ”Mamăăă, e țiplă Brigitte!”

Exclamație făcută către al lui amic, care nu văzuse ”minunea”. ”Și el e țiplă, arată bestial amândoi”, a tras linie, hotărât, fanul celor doi. În timp ce Brigitte și Florin Pastramă și-au continuat drumul către mașină, apoi au părăsit zona centrului comercial.

sursa: cancan.ro

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 519 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Spune ceva

Leave a comment


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/steagulr/public_html/wp-content/themes/stylelife-single/comments.php on line 52

Steagul Rosu utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Politica de confidentialitate and Politica de colectare cookies

ziare