Hot News

Chef Radu Ionescu a scos la lumină un preparat-vedetă din vremea comunismului. Tu ai mânca(t)?

On luni, martie 14th, 2022

Chef Radu Ionescu a împărtăşit de curând o reţetă din perioada comunismului, la care a adăugat însă și o țușă personală. Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru un șnițel din parizer, ușor de preparat și cu o crustă crocantă căreia nu vei putea să îi reziști!

Perioada comunismului și-a pus amprenta și asupra modului în care românii găteau și mâncau, având în vedere că multe alimente erau de negăsit, iar cele existente erau raționalizate.

Asftel, cum carnea, ouăle, uleiul şi zahărul se găseau din ce în ce mai rar, gospodinele au fost nevoie să fie creative și să vină cu idei de rețete noi, simple, pe care le puteau prepara cu alimentele puține pe care le aveau.

Rețeta de șnițel din parizer sau șnițel pane, ce a luat astfel naștere în comunism și era extrem de populară, a fost readusă la suprafață de chef Radu Ionescu, care a explicat că bunica lui obișnuia să îi gătească acest preparat. Radu Ionescu a reinterpretat acest preparat, care a ajuns rapid să fie cel mai vândut din meniul restaurantului pe care îl conduce.

Rețetă simplă de parizer pane, un preparat la mare căutare în perioada comunistă

Ingrediente:

4 felii parizer (aproximativ 8 mm grosime, 6 cm diametru), 2 ouă bătute, 50 g făină (granulaţie 550). 50 g pesmet, ulei pentru prăjit și sare.

Mod de preparare:

Treceți fiecare felie de parizer prin făină, ou şi pesmet, de două ori. Prăjiți în baie de ulei 3-4 minute, până când pesmetul devine auriu şi crocant. Scurgeți excesul de grăsime pe un şerveţel de hârtie, adăugați un praf de sare peste parizer, cât e fierbinte. Se servește imediat, alături de piure de cartofi şi castraveți muraţi.

În meniul restaurantului lui Chef Radu Ionesc se regăsesc, astfel, tot felul de mâncăruri care te poartă cu gândul spre alte vremuri. Cunoscutul „parizer pe ziar” a fost transpus într-un preparat care acum apare în mediul unui restaurant de renume.  „1989“, cum l-a denumit Radu Ionescu, este, de altfel, și preparatul care se bucură de cel mai mare succes.

Parizerul pane, cel mai comandat preparat în restaurantul lui Chef Radu Ionescu

„Bunica mea îmi făcea în fiecare duminică acest şniţel din parizer, cu piure cald şi muştar şi era răsplata unei săptămâni cu şcoală, lecţii, antrenamente la baschet. A început ca o amintirea a mea din copilărie, pe care am pus-o ca pe o joacă în meniul restaurantului“, a spus Radu Ionescu, potrivit Clickpoftăbună.

sursa: click.ro

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 519 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Spune ceva

Leave a comment


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/steagulr/public_html/wp-content/themes/stylelife-single/comments.php on line 52

Steagul Rosu utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Politica de confidentialitate and Politica de colectare cookies

ziare