Hot News

„Pawn Stars”, greșeala care le-a adus o pierdere de 2 milioane de dolari

On miercuri, septembrie 29th, 2021

Rick Harrison, una dintre vedetele de la „Așii Amanetului” / „Pawn Stars”, a făcut, în sezonul 17 al emisiunii, o greșeală de 2 milioane de dolari. Incidentul s-a petrecut în episodul „Pawn v. Ferrari”.

Un tânăr i-a oferit lui Harrison un joc sigilat rar, aflat în stare foarte bună. Este vorba despre o ediție timpurie de „Super Mario Bros” pentru Nintendo. Jocul a fost produs în 1985, înainte ca prima consolă realizată de compania japoneză – Nintendo Entertainment System – să ajungă pe piața nord-americană.

Rick admite din start, în acel episod, că nu e expert în jocuri, dar știe că acestea sunt tot mai valoroase. Nici Chumlee, al cărui ajutor l-a cerut, nu a știut prea multe lucruri despre obiectul respectiv. Cei doi au apelat la fondatorul companiei Wata, care evaluează astfel de obiecte.

Deniz Kahn a venit la sediul amanetului pentru a cerceta obiectul. Expertul a spus că este cel mai important joc pe care l-a văzut vreodată. Potrivit lui, cartușul face parte din lotul inițial de 10.000 de unități. Dintre acestea, doar puține mai există sigilate.

Întrebat cât valorează, Kahn a spus că a auzit de oferte de 300.000 de dolari care au fost refuzate. Mai mult, a adăugat că nu este un nivel superior maxim la care poate ajunge prețul acestor obiecte de colecție.

Harrison a cerut apoi un preț „rezonabil” de la proprietarul jocului, dar acesta și-a menținut nivelul de 1 milion de dolari. Cei doi nu au bătut palma, iar tranzacția nu a fost înecheiată.

Vedeta de la „Așii Amanetului” a făcut o greșeală mare. Un joc identic a fost vândut, în august 2021, pentru 2 milioane de dolari la o licitație pe site-ul Rally. Compania l-a achiziționat, în aprilie 2020, pentru doar 140.000 de dolari.

Nu este prima greșeală legată de gaming făcută la „Așii Amanetului”. Chumlee a plătit 700 de dolari pe un sistem Dark Silhouette: Silent Scope 2, de care proprietarul dorea să scape. El era convins că acesta valorează cel puțin 1.200 de dolari. Cercetările ulterioare au arătat, însă, că 700 de dolari era prețul maxim care putea fi cerut pentru produsul respectiv.

Foto: captură de ecran

Sursa: Apropo.ro

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 519 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Etichete:
Posted in Fapt divers
Spune ceva

Leave a comment

Steagul Rosu utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Politica de confidentialitate and Politica de colectare cookies

ziare