Hot News

Carmen Șerban se mută în Londra. Iată ce a motivat-o să ia această decizie

On miercuri, februarie 3rd, 2021

Carmen Șerban a luat o decizie care a surprins pe toată lumea. Îndrăgita cântăreață de muzică de petrecere vrea să își vândă apartementul din București și să se mute în Londra.

Vedetele fug din România pe capete! Infuriate pe restricțiile luate de autorități în pandemie, dar și pe faptul că afacerile le intră în faliment, tot mai multe vedete de la noi dau bir cu fugiții prin țări străine. După ce Brigitte și Florin Pastramă au decis să-și ia casă la Dubai, acum Carmen Șerban a anunțat că se mută și ea la Londra.

Cântăreața de muzică de petrecere Carmen Șerban și-a pus deja în vânzare locuința din București și intrenționează să se mute cât de curând din țară. ”Decizia este luată de mai mulți ani. Nu sunt sigură că o să mă adaptez, dar voi face pasul de data aceasta. Cu ani în urmă am vrut să mă mut, dar nu am plecat din cauză că tatăl meu era foarte bolnav și voiam să fiu cât mai aproape de el. El a plecat dintre noi pe 19 septembrie 2020. Ca urmare a situației de anul trecut cu Covid-ul, am ajuns la ideea că mă simt mai respectată acolo decât aici, unde am plătit taxe atâția ani. M-am simțit mai în siguranță acolo. Nu mă las de cântat, eu oricum nu cânt doar în România, eu cânt în toată lumea”, a declarat artista, la Antena Stars.

Carmen Șerban cere 170.000 de euro pe casa din Pipera

Carmen Șerban a pus deja în vânzare unul dintre apartamentele pe care le avea în Capitală. Astfel, pe locuința din zona Pipera, artista solicită suma de 170.000 de euro. Banii obținuți de pe urma apartamentului din București vor fi investiți într-o nouă locuință, în Anglia. „Am făcut demersurile să-mi cumpăr o locuință acolo. Am deja o locuință de opt ani de zile, unde am adresa. Îmi mut business-ul total, pe acte, acolo. Am scos un apartament din Pipera la vânzare, cu 170.000 de euro, l-am lăsat mai ieftin, de la 200.000 de euro. Mai am încă un apartament și o casă la Timișoara”, a mai spus solista de muzică de petrecere.

Carmen Șerban: ”Ca orice femeie, toc banii cu o mare viteză”

Decizia de a părăsi Romănia este legată și de faptul că solista  nu mai suportă restricțiile drastice, în opinia ei, luate de autoritățile de la noi din cauza pandemiei. „Consider că se exagerează mult cu purtarea măștii, dar și cu efectele dezastruoase ale acestui virus. Mie îmi place munca și îmi plac banii munciți de mine, pentru că nu m-am născut în puf. Ca orice femeie, toc banii cu o mare viteză, îmi place luxul, îmi place să călătoresc și să cheltuiesc foarte mulți bani, dar și când simt că vine o perioadă cu mai puține încasări, mă resetez și devin echilibrată cu cheltuielile. Deci puterea mea este încă în mine!”, a declarat Carmen Șerban, pentru Click.ro.

Vedeta are dubii și în privința vaccinului anti Covid. “Mă abțin de la comentarii, deoarece încă mă documentez în legătură cu beneficiile și efectele negative ale celebrului vaccin, despre care se tot vorbește”, ne-a mai spus solista.

sursa: click.ro

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 519 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Spune ceva

Leave a comment


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/steagulr/public_html/wp-content/themes/stylelife-single/comments.php on line 52

Steagul Rosu utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Politica de confidentialitate and Politica de colectare cookies

ziare