Dana Rogoz, la 35 de ani

Dana Rogoz, „Abramburica” cum o cunosc cei din generația anilor 90, a împlinit 35 de ani.

Împlinirea vîrstei de 35 de ani a prins-o pe Dana Rogoz în cea mai bună etapă a vieții sale. Actrița trăiește cele mai fericite momente alături de familia sa recent mărită. Și pe plan profesional, Dana are parte de recunoaștere pentru rolul din filmul „Mo”, regizat chiar de soțul său, Radu Dragomir, fiind premiată de curând la Gala UCIN.

„Am împlinit 35 de ani. E destul de ciudat când îți pică ziua de naștere în pandemie, mai ales când cu un an în urmă, la Paris fiind, își promiteai că vei face o petrecere mare, cum nu ai mai făcut de la 30! Pentru că 35 de ani sună într-un fel… pune presiune, vă zic”, a mărturisit Dana Rogoz pe blogul său, acolo unde împărtășește deseorii „felii de viață” cu admiratorii săi.

Chiar dacă petrecerea nu s-a făcut, ziua de naștere a vedetei a fost memorabilă, iar asta pentru că și-a avut familia alături. Soțul Radu, fiul Vlad și mezina Lia sunt cele mai bune aspecte din viața Danei.

„Am doi copii minunați și un partener de viață care mă iubește și mă înțelege ca nimeni altcineva. Suntem sănătoși și învățăm de la o zi la alta să ne bucuram mai mult de ce trăim, să vedem partea luminoasă a vieții, încercăm pe bune să fim mai buni, mai generoși, mai muncitori, mai răbdători, mai toleranți, mai înțelepți.

De dimineață, când m-am trezit, Vlad și Radu au pus la cale o mică surpriză, așteptându-mă în mansardă cu tortul ales de ei, cu trompete, cu cântec și mare veselie. Am suflat în lumânări avându-i pe ei 3 lângă mine și în gaândul meu. Pentru că știu cât sunt de fericită uitându-mă la ei. (…) Mă simt puternică, împlinită, fericită. Trăiesc viața pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, dar vreau mai mult! Da, vreau să ajut mai mult, vreau să învăț în continuare, vreau să experimentez, să explorez, să văd unde mă va conduce iubirea asta infinită ce îmi inundă pieptul, de îmi îngreunează respirația”, a mai adăugat Abramburica.

Dana Rogoz și-a donat ziua de naștere

În rândul persoanelor publice din România și nu numai, există o nouă „mișcare”: aceea de a-și dona ziua de naștere unor cauze nobile. Aceasta a fost și decizia Danei Rogoz. Aceasta a ales să strângă bani pentru restaurarea unei case-monumente a unui bătrân din Apuseni. De asemenea, a creat echipa Generația Abracadabra, după numele emisiunii care a făcut-o celebră încă din copilărie, pentru a participa la Race for the Cure 2020, cu scopul de a strânge bani pentru prevenția si tratarea cancerului.

sursa: click.ro

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *