Vrei locuință prin programul „Noua casă”? Iată ce condiții trebuie să îndeplinești

Programul „Prima casă” a devenit „Noua casă” și va fi demarat în curând, a anunțat joi Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.

Bancherii au făcut câteva simulări de calcul pentru a vedea ce salariu trebuie să ai pentru a te încadra în noile condiții și ce rată ai avea de plată în funcție de valoarea locuinței cumpărate.

Ce condiții trebuie să îndeplinești 

În cadrul acestui nou program, statul garantează credite de până la 140.000 de euro pentru locuințele noi, pentru care se cere un avans de 15%, și credite de până la 70.000 de euro pentru locuințe mai vechi de 5 ani, pentru care trebuie să plătești un avans de 5%. Criteriile de eligibilitate au rămas neschimbate. Un român care vrea să-și cumpere o locuință prin programul „Noua Casă” trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 

  • Declară pe proprie răspundere fie că nu deține în proprietate (exclusivă sau împreună cu soțul/soția) nicio locuință, indiferent de modul și de momentul în care a fost dobândită; fie că deține o locuință, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafață utilă mai mică de 50 mp. 
  • Achiziționează sau construiește o singură locuință, printr-un credit acordat și garantat în condițiile Programului. 
  • Are calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul. 

„Noua Casă” include, practic, două plafoane: unul de 140.000 de euro pentru achiziționarea de locuințe noi (care au cel mult 5 ani de la recepție) și unul de 70.000 de euro pentru achiziționarea de locuințe vechi. La primul plafon, statul garantează maximum 60% din valoarea creditului, reprezentând maximum 85% din prețul de achiziție, iar în cazul locuințelor vechi, statul garantează maximum 50% din valoarea creditului, reprezentând maximum 95% din prețul de achiziție. Pentru fiecare dintre cele două plafoane, bancherii consultați de Hotnews au făcut o simulare de calcul pentru a vedea ce locuință ne-am putea permite în funcție de salariu și ce rată lunară ar trebui să plătim. Nu uitați că, de la 1 ianuarie 2019, BNR a limitat gradul de îndatorare la 40%, respectiv la 45% în cazul achiziționării primei locuințe.  

Pentru locuințele noi – plafon de maximum 140.000 de euro 

Cazul 1. Apartament de 80.000 de euro, luat pe 20 de ani, cu avans de 15%. La o dobândă medie a băncii de 4,72%, rata lunară ar fi de 2.121 lei. Ținând cont de gradul de îndatorare de maximum 45%, salariul trebuie să fie de 4.713 lei.  

Cazul 2. Apartament de 100.000 de euro luat pe 25 de ani, cu avans de 15%. Salariul net necesar trebuie să fie de peste 5.195 lei, iar rata lunară va fi de 2.338 lei. 

Cazul 3. Apartament de 140.000 de euro, luat pe 30 de ani, cu avans de 15%. Trebuie să ai un salariu de peste 6.653 de lei, iar rata ajunge la 2.994 de lei. 

Pentru locuințele vechi – plafon de maximum 70.000 de euro 

Cazul 1. Apartament de 70.000 de euro luat pe 20 de ani, cu avans de 5%. Salariul minim acceptat este de 4.600 de lei, cu o rată de 2.074 de lei. 

Cazul 2. Apartament de 70.000 de euro, luat pe 25 de ani. E necesar un venit minim de 4.066 lei, iar rata ar fi de 1.830 de lei.

Cazul 3. Același apartament, luat cu un credit pe 30 de ani. Rata lunară coboară la 1.673 de lei, cu un venit minim acceptat de 3.717 lei. 

sursa: click.ro

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *