Actorul Jerry Stiller, tatăl lui Ben Stiller, a murit la vârsta de 92 de ani
Actorul Jerry Stiller, care a jucat și în celebrele seriale Seinfeld și The King of Queens, a murit la vârsta de 92. Anunțul a fost făcut de fiul lui, actorul Ben Stiller, pe pagina sa de Tweeter.
„Cu tristețe vă anunț că tatăl meu, Jerry Stiller, a murit din cauze naturale. A fost un tata și un bunic deosebit și un soț dedicat pentru Anne, timp de 62 de ani. Ne va lipsi foarte mult. Te iubesc, tata!”

Actorul Jerry Stiller a fost căsătorit cu actrița Anne Meara, care a decedat în 2015, la 85 de ani.

Jerry Stiller a jucat în rolul tatălui lui George, în sitcomul Seinfeld și în rolul lui Arthur Spooner, în serialul King of Queens, alături de Kevin James și Leah Remini. În serialul din urmă, a avut câteva apariții episodice și soția lui, Anne.

El a mai apărut și în filme precum: Zoolander, Heavyweights, Hot Pursuit, The Heartbreak Kid and Zoolander 2.