William și Harry nu mai au o relație la fel de apropiată ca pe vremuri. De ce s-au certat cei doi prinți?

Casa Regală a Marii Britanii trece prin momente de tensiune internă de când cei doi frați, William și Harry, au avut câteva devergențe. Deși încearcă să țină ascunse aspectele certei lor, anumite declarații din presă dezvăluie că situația încă nu e roz între cei doi.

Potrivit publicațiilor britanice, se pare că ducesa de Cambridge este îngrijorată de relația pe care o are soțul său cu fratele lui, dar, în același timp, preferă să nu se amestece foarte tare în această neînțelegere.

Kate „urăște să-i vadă pe Meghan și Harry atât de nefericiți”, a spus o sursă pentru presa. Dar „în timp ce Kate este preocupată de bunăstarea lui Harry și Meghan, încearcă să rămână în afara dramei”, a adăugat sursa pe care o citează presa britanică. Mai mult decât atât, Kate își dorește ca lucrurile neplăcute să fie lăsate în urmă și cei doi frați să aibă din nou relația apropiată pe care au avut-o mereu.


În schimb, prinţul Harry al Marii Britanii a declarat, într-un documentar de televiziune, că este hotărât să-şi protejeze familia, dar că el şi fratele său se află acum ”pe drumuri diferite”, iar relaţia lor are atât ”zile bune”, cât şi ”zile proaste”. ”Suntem fraţi. Mereu vom fi fraţi. În momentul de faţă, cu siguranţă suntem pe drumuri diferite, dar voi fi mereu alături de el, aşa cum ştiu că şi el va fi alături de mine. Nu ne mai vedem la fel de mult ca pe vremuri întrucât suntem atât de ocupaţi, dar îl iubesc foarte mult. Cele mai multe faze au luat naştere din nimic, dar între fraţi, după cum bine ştiţi, sunt şi zile bune, şi zile proaste”, a spus prințul Harry.

Întrebat de jurnalistul Tom Bradby dacă Meghan are de înfruntat aceleaşi presiuni mediatice ca şi mama prinţului, Diana, prinţesa de Wales, decedată într-un accident de maşină la Paris în 1997, Harry a răspuns: ”Cred că îmi voi proteja întotdeauna familia, iar acum am o familie pe care să o protejez. Aşa că tot ceea ce i s-a întâmplat (n.r. Dianei) este incredibil de important în fiecare zi, iar asta nu înseamnă că sunt eu paranoic, ci doar că nu vreau ca trecutul să se repete”, a mai spus Harry în cadrul aceluiași interviu.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *