Adelina Pestrițu s-a căsătorit. Vezi detaliile despre nunta ruptă din basme

Adelina Pestriţu şi Virgil Şteblea s0au căsătorit religios, sâmbătă, 20 iulie. Vedeta a strălucit într-una dintre rochiile de mireasă, pe care și le-a comandat special la o casă de modă din Spania.

Adelina Pestriţu a făcut publice mai multe fotografii de la nuntă, iar despre rochia de mireasă a mărturisit că a fost o creaţie uluitoare, la care au lucrat peste 20 de persoane: „prima rochie este o creaţie la care a lucrat mai bine de o lună, manual, o echipă de peste 20 de profesionişti. Mi-am dorit să fie un model decent şi preţios. A fost trimisă din Barcelona şi a ajuns abia luni, iar după prima probă am reuşit să mai fac câteva mici ajustări şi să mă încadrez în timpul care mi-a mai rămas la dispoziţie. Tiara şi voalul aparţin aceleiaşi case de modă din Barcelona”, a spus Adelina Pestriţu.

Rochia a avut o trenă de 4 m și aproximativ 10 kg

I-a cântat Michael Bolton la nuntă

Deși nu a putut fi prezent în persoană, Michael Bolton le-a dedicat mirilor, Adelina Pestriți și Virgil Ștebelea, melodia „When a man loves a woman”, printr-un apel video. Le-a urat celor doi toată fericirea din lumea și a trasnsmis că regretă că nu a putut lua parte la fericitul eveniment.

Mircea Geoană și alte personalități, printre invitații de marcă

De la un asemenea eveniment cu ștaif, cu peste 200 de invitați, nu puteau lipsi și personalități marcante din țară, precum Mircea Geoană și soția lui. De asemenea, la eveniment au fost alături de miri au fost și Vica Blochina și Raluca Bădulescu, bune prietene cu mireasa. Vica Blochina a purtat o rochie cu franjuri, în timp ce Raluca Bădulescu a ales o o rochie de culoare neagră, peste care a purtat un bolero alb cu inserții aurii. 

Simona Pătruleasa, prezentatoarea de la postul de televiziune Kanal D, a fost și ea prezentă la nuntă. Și Simona Pătruleasa a optat pentru o ținută de culoare neagră. 

Mireasa Adelina Pestrițu a făcut fotografii cu toți invitații săi. Aceasta a postat, pe blogul său, și câteva imagini în care apare alături de cântăreața de muzică populară maria Dragomiroiu, una dintre artistele care a întreținut atmosfera la petrecere. 

„Nimic nu se compară cu sentimentul plăcut pe care îl am de când am reușit să-mi întemeiez o familie atât de frumoasă. Am un soț pe care îl iubesc și mă iubește, care mi-a dăruit un copil pe care îl divinizăm. Iar asta face că totul în viața noastră să fie ușor și radiant. Ziua asta ne-a unit mai mult pentru că de acum suntem și sub protecția lui Dumnezeu după ce am primit binecuvântarea și cununia religioasă cu toate cele sfinte… … Petrecerea de nuntă a fost una pe cinste. Am cântat, am dansat, am făcut un milion de poze cu toți cei care au avut plăcerea să ne fie alături. Și cel mai important este că am creat amintiri prețioase împreună, care ne vor însoți pe parcursul întregii vieți. Iubirea ne-a unit și ne-a făcut ceea ce suntem astăzi. Un întreg”, a scris Adelina Pestrițu pe blogul ei. 

Ce va face Adelina Pestriţu cu cele două rochii de mireasă pe care le-a îmbrăcat la nuntă

Adelina Pestriţu face un gest nobil după nuntă. Fosta prezentatoare Kanal d şi-a anunţat fanii care o urmăresc pe conturile reţelelor sociale că va renunţa la una dintre rochiile ei de mireasă, special creată la o celebră casă de modă din Barcelona. Deşi a aşteptat cu sufletul la gură să intre în posesia ţinutelor, ba la un moment dat a avut emoţii mari că nu vor ajunge la timp, iată că proaspăta doamnă Şteblea se desparte de una dintre ţinutele ei fabuloase.

„Dragi prieteni și mai ales prietene, cu siguranță v-ați întrebat ce se va întâmpla cu cele două rochii de mireasă Pronovias pe care le-am comandat special pentru nuntă noastră. Pentru rochia-prințesă pe care am purtat-o la cununia religioasă la biserică, urmează să organizez o licitație (încă nu am organizat, dar mă voi ocupa în perioada imediat următoare), iar banii pe care îi voi obține în schimbul ei vor merge direct cu scop de donație pentru copiii cu nevoi speciale.”



--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *