Cum arata Nicoleta Luciu inainte de operatiile estetice

Nicoleta Luciu a fost considerată ani la rând cea mai frumoasă şi mai provocatoare vedetă din România. Impresiona cu formele sale naturale încă de la 19 ani. Atunci a cunoscut succesul. Acum are o familie minunată, este mama a patru copii! 

nicoleta luciu

La vârsta de 19 ani, Nicoleta Luciu cunoştea celebritatea. A câştigat titlul de Miss România. Atunci, nu avea nicio operaţie estetică, se mândrea cu formele ei naturale. Avea un bust proeminent, trăsături deosebite.

Anii au trecut, iar ea a apelat în repetate rânduri la ajutorul medicului estetician. De două ori doctorul a intervenit la nivelul bustului, mai ales după ce a născut. S-a confruntat şi cu grave probleme.

Tulburări de vedere, dureri de coloană și imposibilitatea de a face efort fizic. Acestea au fost consecințele implanturilor-gigant pe careși le-a pus Nicoleta Luciu. După mai bine de doi ani de suferință, vedeta și-a luat inima în dinți și a făcut o nouă operație, fiind chiar suspectă de cancer. Intervenția a durat câteva ore, timp în care Nicoletei i-a fost îndepărtat țesutul necrozat și i s-au înlocuit implanturile.

Operații estetice nereușite ale vedetelor din România

Chirurgia estetică este o loterie, iar persoanele publice de la noi au resimțit asta din plin, pe propria piele. Cine a suferit cel mai mult?

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *