Un mare portar roman risca sa ajunga la puscarie

Multi il considera al doilea cel mai bun portar din istoria Romaniei, dupa Duckadam, dar acum trece prin momente grele. Fostul fostabalist de legenda asteapta decizia judecatorilor pentru a afla ce perioada va petrece in spatele graatiilor.

lung1-765x574

După mai bine de un an de la tragicul accident rutier provocat de Lung, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața, iar copiii acestuia au ajuns în stare gravă la spital, dosarul fostului goalkeeper a ajuns pe masa unui procuror.

”Silvică”, în prezent antrenor cu portarii la CSU Craiova, va fi trimis în judecată pentru omor din culpă și vătămare corporală din culpă.

În timpul cercetărilor, specialiștii au efectuat două expertize tehnice ale autoturismelor implicate în cumplitul accident.

Dacă va fi găsit vinovat, Silviu Lung ar putea să petreacă între 1 și 5 ani în spatele gratiilor, așa cum este prevăzut în Codul Penal.

”Ne-a spus că e marcat că a omorât un om şi a zis că dacă justiţia decide să meargă la închisoare, atunci se duce după gratii”, a declarat Nae Tilihoi, director sportiv la CS U Craiova, la puține clipe după accidentul de anul trecut

Născut la data de 9 septembrie 1956 în satul Sânmiclăuş, judeţul Satu Mare, Silviu Lung este maestru emerit al sportului, economist, fost jucător de fotbal, portar al echipelor Universitatea Craiova, Steaua Bucureşti şi al Echipei Naţionale de fotbal a României.
Prima legitimare o are la Victoria Carei în 1971. El a debutat în Divizia A cu echipa Universitatea Craiova în anul 1974. A jucat timp de 14 sezoane la Universitatea, câştigând în acest timp două titluri de campioni al României cu echipa (1979-1980, 1980-1981) şi patru Cupe ale Romaniei (1976-1977/1977-1978/1980-1981/1982-1983).
În anul 1988 a fost transferat la Steaua Bucureşti cu care a câştigat încă din primul sezon titlul de campioni al României. A jucat în finala Cupei Campionilor Europeni în anul 1989, dar Steaua a fost învinsă de către AC Milan cu scorul de 4-0. Ulterior a jucat în străinătate, la echipa spaniolă Logroño. A revenit la Universitatea Craiova în sezonul 1992/1993, retrăgându-se din activitatea de fotbalist în anul 1994.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *