Elena Basescu vrea si un baietel

Printre scandaluri politice şi probleme cu legea în care e implicat propriul frate, preşedintele Traian Băsescu are parte, se pare, şi de veşti bune. Fiica sa cea mică, Elena, şi soţul ei, Bogdan Ionescu, le-ar fi dat prietenilor vestea că-i vor mai face un nepoţel sau o nepoţică. Cel puţin, aşa a anunţat ieri prezentatorul PRO TV Cătălin Măruţă. “Bomba” nu a fost confirmată însă, oficial, de cei implicaţi.

4-eba-02_b8f2e4efe2

La aproape doi ani de la căsătorie şi după mai puţin de un an de la naşterea fetiţei lor, Sofia Anais, Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu, alias Syda, se iubesc ca la-nceput, aşa că vestea că vor mai avea un copil, pe care le-ar fi dat-o zilele trecute, nu i-a luat prin surprindere pe apropiaţii cuplului. De la aceştia ar fi aflat, ieri, şi prezentatorul PRO TV Cătălin Măruţă, care nu s-a sfiit să o facă publică în direct.

Mult mai rezervată însă, fiica preşedintelui a preferat să evite declaraţiile pe această temă. Dacă ne gândim însă la declaraţiile ei anterioare, în care spunea că îşi mai doreşte copii, şi la faptul că, în acest an, a renunţat să mai candideze la Parlamentul European, fără să motiveze oficial acest gest, putem spune că fata cea mică a preşedintelui Traian Băsescu şi-a planificat din vreme noua sarcină.

Bebeluşul va sta în cameră cu surioara lui

Conform zvonurilor, noul membru al familiei Băsescu-Ionescu ar urma să vină pe lume peste câteva luni, însă tinerii nu vor fi nevoiţi să facă mari pregătiri pentru acest moment, având în vedere că însuşi tăticul a contribuit la amenajarea impozantei camere în care, pe lângă pătuţul micuţei Sofia Anais, va avea loc, cu siguranţă şi cel al bebeluşului. Elena Băsescu a devenit pentru prima dată mămică anul trecut, la 1 septembrie, la un an după căsătoria cu Bogdan, fiul omului de afaceri Bebe Ionescu.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *