Un tanar din Ilfov a fost impuscat in spate de un soldat

Un bărbat din localitatea Manolache (Ilfov) a trăit, zilele trecute, ca în filmele poliţiste de la Hollywood. Omul a căzut ca secerat după ce a fost împuşcat chiar în curtea locuinţei unor prieteni. Proiectilul de război, care i s-a înfipt în spate, a fost tras dintr-o armă automată, mânuită, cel mai probabil, imprudent în timpul unor exerciţii militare din Complexul de Pregătire Militară Căţelu, bază ce aparţine Ministerului Apărării.

2-3-DSC_3489_d4190689ed

Lui Laurenţiu P., în vârstă de 42 de ani, nici prin cap nu i-a trecut că, pe timp de pace, când în România nu se trage nici măcar un cartuş pentru apărarea fruntariilor ţării, ar putea să piară împuşcat precum soldaţii căzuţi la datorie în conflicte armate. Cu atât mai mult, cu cât în jurul său nu era picior de insurgent înarmat, ci doar prieteni inofensivi şi vecini prietenoşi.

Pe când, liniştit, schimba o vorbă în curtea casei cu cei care-l invitaseră la o cafea, un zgomot puternic i-a atras atenţia, iar o fracţiune de secundă mai târziu, până să apuce să schiţeze vreun gest, o durere surdă, insuportabilă, i-a cuprins tot corpul.

Instantaneu, cămaşa i s-a îmbibat de sângele care a început să-i curgă şiroaie pe spate. Paralizat de spaimă, bietul om s-a prăbuşit ca secerat pe ciment sub privirile asistenţei îngrozite care habar nu avea ce se întâmplase…

2-3-harta-catelu_79a2abbd50

Câteva zeci de secunde mai târziu, când s-au mai dezmeticit, amicii îngroziţi i-au extras din spate un… proiectil militar, de război. Plumbul ce ar fi putut să-i curme viaţa într-un mod cât se poate de stupid i se înfipsese în trup, foarte aproape de coloana vertebrală!

Noroc chior pentru că, la fel de bine, proiectilul rătăcit l-ar fi putut nimeri într-o zonă vitală a corpului şi totul ar fi putut îmbrăca formele unei tragedii.

«L-au anchetat pe Laur aşa, împuşcat»

“La început am crezut că este opera unui dement care a tras asupra noastră din stradă… Că în ziua de azi nu te mai miră nimic… Am sunat la 112, Laurenţiu a primit îngrijiri medicale şi a fost declanşată ancheta… Ulterior am aflat că glonţul, care, evident, e unul de război, a fost tras dintr-un poligon militar al Armatei aflat foarte aproape de centura Capitalei, unde se efectuau nişte exerciţii. Noroc că, înainte de a-l nimeri, glonţul a lovit un perete (n.r. – zgomotul pe care toţi l-au auzit înainte ca Laurenţiu să fie împuşcat), a ricoşat şi a mai pierdut din forţă… Putea să fie ucis. Au venit poliţişti, procurori şi l-au dus pe Laurenţiu, aşa împuşcat, în poligon, la anchetă. Nimeni n-a înţeles de ce l-au cărat în starea aia până acolo… Nici măcar nu i-au explicat cum de a fost posibil să fie împuşcat… Cică nişte sportivi ar fi tras… Că le-ar fi luat armele la control să vadă cine ar fi vinovatul, dar noi nu credem asta. O fi tras vreun militar neexperimentat… Bine că a fost distanţa mare dintre poligon şi casă (n.r. – aproximativ doi kilometri), că altfel Laur era mort”, ne-a povestit unul dintre amicii lui Laurenţiu, martor al grozăviei care se putea termina rău pentru victima împuşcată, chiar în casă, de glonţul rătăcit al Armatei, care a traversat Autostrada Soarelui.

Contactaţi de Libertatea, reprezentanţii Ministerului Apărării nu au oferit nici o explicaţie în legătură cu acest caz halucinant.

Armele folosite sunt supuse expertizei balistice

Ancheta incredibilului caz al bărbatului împuşcat de glonţul rătăcit al Armatei, proiectil care a străbătut aproape doi kilometri de la gura ţevii până când l-a nimerit pe Laurenţiu, a fost preluată de Parchetul Militar.

Armele folosite la acel exerciţiu au fost ridicate pentru expertiza balistică, cercetări ştiinţifice care vor face legătura între arma folosită la tragere şi trăgător. Fireşte, de anchetă nu au scăpat nici comandantul poligonului, nici personalul militar care a coordonat exerciţiul şi nici persoanele care au fost implicate în antrenamentul în care au fost folosite arme automate de tip AKM şi muniţie de război de calibrul 7,62 mm.

Misiunea procurorilor militari este nu numai să-l identifice pe trăgătorul care l-a împuşcat pe bărbat, ci şi să stabilească dacă în timpul exerciţiului au fost luate toate măsurile de siguranţă: respectarea distanţelor de tragere, existenţa biutelor (n.r. – maluri de pământ pentru protecţie), dar şi dacă antrenamentul militar nu a fost transformat de trăgători într-o joacă periculoasă care a scăpat de sub control.

Proiectilul tras cu AKM-ul este letal la un kilometru distanţă

Pistolul-mitralieră AKM este o armă de asalt creată în anii ’50 de Mihai Kalaşnikov, ca o îmbunătăţire a lui AK- 47, folosită peste tot în lume. Arma are o cadenţă de tragere de 600 de cartuşe/ minut, iar un proiectil tras cu o asemenea armă poate să atingă viteza de 715 m/s.

La un kilometru, adică la o secundă și un pic de la lansare, cartuşul de calibrul 7,62 mm are efect letal. Dacă ţinta se află la o distanţă mai mare de un kilometru, trăgătorul nu mai poate controla traiectoria proiectilului, care însă poate cauza leziuni grave la impact.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *