Cercetați pentru furt calificat și utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament

RECONSTITUIRE - CRIMAPolițiștii au fost sesizați, la data de 02.08.2013, de către T. Vasile, de 38 de ani, din Bacau, cu privire la faptul că în dimineața zilei în curs, în timp ce se afla la pescuit pe malul râului Siret, persoane necunoscute i-au sustras o lansetă în valoare de 200 lei.

În urma investigațiilor efectuate polițiștii i-au depistat pe C. Anton, de 37 de ani și B. Marius, de 24 de ani, ambii din comuna Gioseni, de la care a fost recuperată lanseta sustrasă.

Din cercetări s-a stabilit că la data de 02.08.2013, in jurul orei 09:00, in timp ce T. Vasile se afla la pescuit cu o barca pneumatică, folosind o lansetă, în punctul Coada Lacului din comuna Gioseni, cârligul de la lanseta s-a agățat într-o plasa monofilament, fapt pentru care a taiat plasa pentru a recupera firul. În scurt timp lânga el au venit C. Anton și B. Marius, care pe motiv ca le-a tăiat plasa monofilament i-au sustras din barcă o lansetă în valoare de 200 lei.

Polițiștii au procedat la ridicarea plasei monofilamnet în vederea confiscării.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări față de C. Anton și B. Marius sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și de utilizarea plaselor de pescuit tip monofilament.

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *