Kaufland introduce cursuri de limba romana pentru angajati

În urma incidentului care a avut loc ieri în hipermarketul Kaufland din Odorheiu Secuiesc, conducerea lanțului german de comerț cu amănuntul și-a anunțat intenția de introduce cursuri de limba română pentru angajați, acolo unde este necesar.

kaufland

Anunțul a fost făcut, astăzi, printr-un comunicat de presă, prima poziție oficială pe care reprezentanții din România ai brandului au luat-o în acest caz.

”Vă asigurăm că, potrivit procedurilor interne ale companiei, am demarat deja o investigație și vom lua toate măsurile pentru a evita pe viitor astfel de situații, inclusiv introducerea cursurilor de limba română”, se precizează în respectivul comunicat.

Reprezentanții companiei au ținut însă să sublinieze că nu vor preciza care sunt măsurile exacte la care au făcut referire anterior, întrucât, potrivit politicii interne, acestea sunt confidențiale, ele făcând parte din relația angajat-angajator.

În ceea ce privește incidentul care a avut loc, ieri, la Odorheiu Secuiesc , reprezentanții Kaufland au reacționat: ”Regretăm atitudinea angajatei din cadrul magazinului din Odorheiu Secuiesc. Este un comportament de care ne dezicem, Kaufland având o serie de principii care pun respectul față de clienți și amabilitatea pe primul loc.”

Explicația Kaufland

În cadrul aceluiași comunicat, s-a prezentat și perspectiva companiei asupra incidentului sancționat deja de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC):

”În acest moment, ca urmare a primelor noastre investigații, venim cu o serie de precizări care să contureze contextul în care s-a realizat filmarea.

La ora la care a avut loc discuția filmată la punctul Grill (9:47), programul de lucru cu clienții nu începuse încă, angajata fiind implicată în sarcinile obișnuite de pregătire pentru deschiderea oficială de la ora 10:00. Din acest motiv, casa de marcat nu era încă operațională, iar aceasta nu a putut încheia procedura de încasare, neputând servi astfel clientul și restituindu-i suma.

De asemenea, din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parcare, reiese că autorului filmului i s-a comunicat orarul de funcționare în prealabil.

Acesta a venit la punctul Grill într-un interval de 16 minute de trei ori, înainte de începerea programului, în intervalul 9:31 – 9.47, purtând discuții cu angajata.

Încă de la prima vizită, care a durat aproximativ un minut (de la ora 9:31:25 până la ora 9:32:27), clientului i s-a comunicat că programul de lucru nu începuse încă la acea oră și din acest motiv nu putea fi servit. Cu toate acestea, el a revenit a doua oară la ora 9:37 și apoi a treia oară la ora 9:47, când a pornit camera de filmat, înregistrând o reacție ca urmare a unor interacțiuni anterioare.

Autorul filmului a omis să precizeze că filmarea dată publicității este în fapt a treia discuție cu angajata noastră”, se arată în comunicat.

Chiar și în acest context, reprezentanții companiei spun că nu tolerează ”un astfel de comportament în relația cu un client în niciunul din magazinele noastre din țară, indiferent de regiune și vom lua măsuri conform regulamentului intern”.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *