Vasile Turcu este in continuare in coma profunda

Starea de sănătate a lui Vasile Turcu nu pare să fi suferit niciun fel de modificar eîn ultimele câteva zile, el fiind, din momentul în care a ajuns la Urgențe, în comă profundă. Din acest motiv, tot mai des, a apărut ideea că fostul acționar dinamovist ar putea fi deconectat de la aparatele care îl țin în viață.

vasile turcu

În primul rând, trebuie să precizez că, în România, se practică foarte, foarte rar deconectarea de la aparate, ne-a spus un reputat medic, Cosntantin Luca, un cardiolog experimentat. Mai mult, ne-a explicat el, pentru că nu cunoaște exact starea în care este Vasile Turcu, motiv pentru care vorbește la modul general.
”Deconectarea de la aparate nu se prea face la noi în țară. Dar, în principiu, se poate face, dar doar la cererea familiei. Iar atunci trebuie îndeplinite câteva condiții, din care cea mai importantă este ca activitatea cerebrală a pacientului să fie, o perioadă mai lungă de timp, zero. Apoi, după ce se îndeplinesc formalitățile și familia depune cererea respectivă, se reunește o comisie de medici care decide dacă este, sau nu, oportună întreruperea de la aparatele de menținere a vieții. Adică, în principiu de la cel de ventilație mecanică și/sau restul stimulatoarelor”, ne-a explicat Constantin Luca.
În altă ordine de idei, ne-a dezvăluit un alt medic, pentru ca activitatea cerebrală să fie declarată ca fiind zero se așteaptă, de obicei, câteva luni bune, timp în care pacientul este monitorizat zi și noapte, iar de cele mai mult eori, medicii din comisie refuză să își asume moartea pacientului. ”Se pot petrece, oricând, minuni, sunt cazuri atestate în timp în care pacientul, după o îndelungată perioadă de comă profundă, și-a revenit, ne-a explicat sursa citată.
Vasile Turcu (62 de ani) a încercat să se sinucidă prin spânzurare, miecurea trecută, în vila sa din București! Elena, soţia fostului acționar dinamovist, l-a găsit în sala de fitness de la subsolul clădirii. Fostul şef din „Ştefan cel Mare” se află internat de o săptămână la Spitalul de Urgență Floreasca din capitală, la secţia de terapie intensivă. Acesta se află în comă profundă, iar unele surse medicale susțin că funcţiile cerebrale sunt zero, în timp ce altele spun că acestea ar exista, dar sunt minime.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *