Kim Kardashian si-ar dori mai mult timp pentru SEX

Zvonurile legate de o posibilă relaţie între jucătorul de fotbal american Marquette King şi Kim Kardashian sunt neîntemeiate, susţine o sursă apropiată soţiei lui Kanye West.

În ultima perioadă, presa din Statele Unite a speculat că punterul lui Oakland Raiders ar avea o relaţie cu Kim Kardashian, a cărei căsnicei cu rapperul Kenye West nu ar merge foarte bine.

Totul ar avea legătură cu faptul că celebrul artist a suferit o cădere nervoasă după ce soţia sa a fost jefuită la Paris, iar de atunci relaţia dintre cei doi nu ar mai fi la fel de bună.

 kim kardashian

Însă o persoană apropiată lui Kim a negat aceste zvonuri.

Kim are doi copii, un soţ care are nevoie de ea mai mult decât oricând şi încă încearcă să treacă peste povestea cu jaful. Abia are timp să facă sex cu soţul ei, cu atât mai puţin să-l înşele cu Marquette. Este foarte îndrăgostită de soţul său şi nu s-a gândit vreodată să-l înţele. Nu este genul acela de fată„, a declarat sursa.

Marquette King, presupul amant al lui Kim Kardashian, evoluează în NFL din 2012, la Oakland Raiders, iar la începutul acestui an a semnat un contract valabil pe cinci sezoane, pentru 16,5 milioane de euro.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *