Frații Hasan, arestați pentru trafic de persoane şi trafic de minori

Procurorii D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Vrancea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor HASAN CĂTĂLIN şi HASAN VASILE (arestat preventiv în altă cauză, în prezent deținut în Arestul I.P.J. Vrancea) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane şi trafic de minori.
hasan
În cauză există suspiciunea rezonabilă că pe parcursul anului 2016 inculpaţii Hasan Cătălin şi Hasan Vasile au recrutat, transportat, transferat, adăpostit şi au primit prin inducere în eroare, răpire şi constrângere mai multe victime minore şi majore în scopul exploatării sexuale atât în România, cât și în străinătate în vederea obţinerii de venituri materiale.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost identificate mai multe victime, cărți de identitate și mai multe telefoane mobile.

La data de 29.09.2016 Tribunalul Vrancea a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de combatere a Criminalității Organizate Vrancea. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DIICOT..

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *