Hot News
Archive for octombrie 3rd, 2015

Un tanar din America a ucis 10 persoane in numele lui Dumnezeu, intr-un nou atac religios

On sâmbătă, octombrie 3rd, 2015
Un tânăr înarmat a deschis focul, joi, într‑o clasă din colegiul Umpqua de la Roseburg din Oregon, ucigând cu sânge rece zece persoane şi rănind alte şapte. Atacatorul, Chris Harper Mercer (26 de ani), musulman de origine britanică, a fost ucis şi el ulterior într-un schimb de focuri cu poliţia. Însă mărturiile martorilor sunt de-a ...

Gica Popescu se pregateste de eliberare

On sâmbătă, octombrie 3rd, 2015
Gică Popescu se pregăteşte să fie eliberat din închisoare, după ce a executat mai mult de jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile primită în dosarul transferurilor de fotbalişti în străinătate. Astfel, luni, Judecătoria sectorului 4 va lua în discuţie cererea de eliberare condiţionată înaintată de fostul internaţional. Aproape sigur, decizia va ...

Sanziana Buruiana in prima fotografie alaturi de sotul ei

On sâmbătă, octombrie 3rd, 2015
Sânziana Buruiană a devenit în urmă cu câteva ore doamna Zuluf. Deși e însprcinată în șase luni, ea a purtat o rochiță scurtă, iar Nicolae Zuluf un costum negru și cămașă albă. Însărcinată deja în șase luni, Sânziana Buruiană s-a căsătorit civil, în urmă cu scurt timp, cu fotbalistul Nicolae Zuluf, iar la eveniment au ...

Steagul Rosu utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Politica de confidentialitate and Politica de colectare cookies

ziare