Mihaela Radulescu vrea sa lanseze o noua carte

Între două emisiuni și-o plimbare cu iubitul, Mihaela Rădulescu și-a găsit timp să scrie o nouă carte pe care urmează să o lanseze în curând, după cum a anunțat chiar vedeta.

mih-rad

 

În urmă cu jumătate de an, Mihaela Rădulescu povestea fanilor ei, pe contul de socializare, că a început lucrul la încă o carte, dar păstra secretul subiectului. Zilele trecute, pe același cont, vedeta a precizat că opera vine în curând, fiind a cincea în cariera ei de scriitoare. Primul volum semnat Mihaela Rădulescu a văzut lumina tiparului în 2009 și se numește „Niște răspunsuri”. Au urmat „Întreabă-mă orice” (2011), „Despre lucruri simple” (2013) și „Cum iubesc bărbații” (2014). Fiecare volum s-a bucurat de vânzări masive, fapt ce a încurajat-o pe scriitoarea Mihaela să persevereze, astfel că în ultima vreme a scos câte un volum pe an.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *