Robert Negoita are datorii la asociatie

Robert Negoiţă a fost pârât la judecătorie pentru o datorie de aproape 12.000 de lei. Reclamanţi sunt reprezentanţii asociaţiei de proprietari a complexului de locuinţe pe care actualul edil de la sectorul 3 l-a construit în Popeşti Leordeni, acolo unde acesta încă mai deţine două spaţii la subsol şi 17 apartamente.

robert negoita

Datoriile care i se impută lui Robert Negoiţă, în sumă de 11.917,27 lei, reprezintă cote de întreţinere pentru imobilele pe care încă le mai deţine în complexul rezidenţial pe care l-a construit în Popeşti Leordeni.

Conform actelor de la dosar, studiate de reporterii ziarului Libertatea, actualul primar al sectorului 3 n-ar fi achitat nici un leu întreţinere pentru două spaţii de la subsolul blocului şi încă 17 apartamente, din octombrie 2012 până în iulie 2014. În opinia reprezentanţilor asociaţiei, acest lucru i-a pus în dificultate pe toţi ceilalţi locatari, întrucât n-ar fi avut destui bani pentru a achita la timp facturile de utilităţi.

“Până la data formulării prezentei (n.n. – 22 iunie 2015), am încercat rezolvarea pe cale amiabilă a diferendului, însă acesta nu a binevoit să-şi îndeplinească obligaţia de plată (…). A tergiversat în permanenţă îndeplinirea obligaţiei”, se arată în cererea de chemare în judecată. Reporterii ziarului Libertatea au încercat să obţină de la Robert Negoiţă un punct de vedere cu privire la acuzaţiile care i se aduc, însă acesta nu a putut fi contactat.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *