Hot News

In puscarie faima lui Marian Vanghelie nu mai conteaza. A ajuns ciuca bataii de joc

On marți, aprilie 7th, 2015

Marian Vanghelie are necazuri pe toate planurile. Prefectura Capitalei l-a suspendat, ieri, din funcţia de primar al sectorului 5, iar la arest are parte de condiţii din cele mai grele. Vanghelie este cel mai mutat deţinut din Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

vanghelie parnaie

Arestat preventiv de trei săptămâni, el a fost, până acum, mutat de tot atâtea ori, dintr-o celulă într-alta. Sursele ziarului Libertatea precizează că au fost alese special celulele cu condiţiile cele mai grele pentru Marian Vanghelie.

El stă acum cu alţi şase deţinuţi într-o celulă, dintre care patru de drept comun, dar şi doi oficiali: primarul localităţii Bradu, Florin Frăţică, şi preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă.

Cozi la puşcărie

Nici la capitolul vizite situaţia nu este roz. Şi Vanghelie, ca, de altfel, şi ceilalţi arestaţi, aşteaptă cu orele pentru a primi vizite sau pachete. Odată modificat regulamentul, persoanele încarcerate la Arestul Capitalei nu mai pot primi vizite fără acceptul scris al procurorului de caz.

Astfel, la arest se formează cozi ce pot face ca aşteptarea să dureze şi şase-opt ore. Situaţia este cu atât mai dificilă în această perioadă în care arestaţii au dreptul la pachet suplimentar, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Ei pot primi zece kilograme de alimente, şase de fructe şi 15 de lichide.

Primarul suspendat al sectorului 5 are însă şi un mic motiv de bucurie: a fost vizitat de consoarta sa, Oana Niculescu Mizil, de la care aşteaptă un băiat.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 519 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Posted in Actualitate
Spune ceva

Leave a comment


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/steagulr/public_html/wp-content/themes/stylelife-single/comments.php on line 52

Steagul Rosu utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Politica de confidentialitate and Politica de colectare cookies

ziare