Condamnatii din Dosarul Transferurilor spera sa fie mutati la Penitenciarul Tulcea

Cum necazurile se ţin scai de ei, oamenii de fotbal nu mai ştiu cum să se descurce pentru a avea, chiar şi în celule, o viaţă cât mai dulce. După veştile primite ieri, Cristi Borcea şi fraţii Becali au urlat de nervi.

8-9-penitenciarultulcea-1373202219_401d6666d0

Pentru că au domiciliul, doar în acte, în Constanţa, iar la “Poarta Albă” e regim semideschis, ei urmează să fie transferaţi la alte puşcării, printre numele vehiculate fiind Tulcea, Galaţi şi Slobozia.

Şi cum cele mai bune condiţii sunt la penitenciarul amplasat la un pas de Dunăre, un aşezământ recent renovat, cu celule mult mai aerisite, cei trei condamnaţi trag sforile să fie cazaţi aici.

Vor să scape de mizerie şi de şobolani

Numai că, spun surse din penitenciare, decizia se va lua în funcţie de numărul de deţinuţi deja existenţi. Aşadar, Borcea şi clanul Becali se roagă acum să se găsească şi pentru ei trei locuri în peniteciarul de la malul Dunării. De ce vor la Tulcea?

Şobolanii nu şi-au găsit culcuş încă aici, curţile de plimbare sunt generoase, iar oamenii – mult mai primitori.

În schimb, în celelalte două puşcării, ale căror nume au fost vehiculate, vremurile şi-au lăsat amprenta pe celulele înghesuite, în care sălăşluiesc şi criminali periculoşi, care ar putea atenta la viaţa VIP-urilor.

Pe de altă parte, nu este exclus ca vedetele de la “Poarta Albă” să ajungă şi la Penitenciarul Rahova, în Capitală, dacă Borcea, Ioan şi Victor Becali şi-au stabilit la Constanţa doar reşedinţa, nu şi domiciliul.

«Tata Jean» şi Neţoiu aşteaptă decizia

Acum două zile, Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos au primit acelaşi regim închis, care nu le oferă prea multe posibilităţi în spatele gratiilor.

Aceştia, spun surse din rândul gardienilor, ar putea rămâne aici sau, mai rău, ar putea fi transferaţi la “Jilava”, la marginea Capitalei, acolo unde, deşi s-a mai reparat câte ceva, totul pare încremenit în timpul din urmă cu zeci de ani.

Pentru Jean Pădureanu, aflat pe patul Penitenciarului- Spital Jilava, şi pentru Gigi Neţoiu, închis la Craiova, comisiile încă nu luaseră o decizie până la închiderea ediţiei.

Ce înseamnă regim închis

Regimul închis se aplică, iniţial, condamnaţilor la pedeapse mai mari de 3 ani, dar care nu depăşesc 13 ani.

Deţinuţii sunt cazaţi, de regulă, în comun, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moralreligioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere.

Dacă vor şi dacă şeful puşcăriei e de acord, ei pot lucra şi “afară”, însă tot timpul sub paza unor gardieni înarmaţi.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Sex la telefon? Esti singur, nu ai o partenera, vrei sa gasesti o linie fierbinte unde fetele asteapta apelul tau ca sa puteti face sex la telefon? Apeleaza 0906 760 575 (tarif 1,1 euro/minut + TVA, serviciu destinat celor peste 18 ani) si o sa ai parte de cele mai tari senzatii la cel mai mic pret!
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *